Continuam pregatirea pentru examenul de bacalaureat 2011 la limba si literatura romana cu un comentariu referitor la romanul "Enigma Otiliei" de George Calinescu. "Enigma Otiliei" este un roman modern obiectiv, realist, de tip balzacian.
Alegerea Otiliei
Afecţiunea dintre Felix şi Otilia se naşte şi creşte sub semnul situaţiei familiale a eroilor. Este o dragoste între doi orfani, care tind să se protejeze reciproc. Otilia are faţă de Felix atenţii părinteşti. El găseşte în ea tot ce i-a „lipsit în copilărie”. Relaţia lor e la fel de complexă ca şi aceea care îi implică pe Pascalopol şi pe Otilia. „Nu Otilia are vreo enigmă, ci Felix crede că le are”, explică romancierul.
În comparaţie cu Felix, mai previzibil, mai „dogmatic”, Otilia se arată până aproape de ultimele pagini ca o sumă intactă de virtualităţi, o încarnare a libertăţii interioare. Aparent ilogice, nejustificate, actele ei sunt, privite din această perspectivă, foarte coerente, motivate, subsumabile toate unei voinţe acute de independenţă: „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă”, i se destăinuie odată lui Felix, pentru a reveni într-o altă ocazie cu precizarea că-şi detestă condiţia socială: „Aş vrea să fug undeva, să zbor. Ce bine de tine că eşti liber. Aş vrea să fiu băiat”.
In timp ce Felix stie ce vrea – o cariera de succes, sa fie primul in domeniul sau si sa se casatoreasca cu fata, ea viseaza la un viitor aventuros si testeaza capacitatea baiatului de a trece peste suferinta provocata de dragostea neimplinita in noaptea cand vine la el in camera, facandu-l pe Felix sa aiba certitudinea ca este iubit si apoi parasindu-l.
Îl părăseşte pe Felix cu, bănuim, motivul paradoxal de a fi mai aproape de el. Ca se semn al tutelei sentimentale, la care nu renunţă nici în această ipostază, îi lasă o fotografie. Cu inteligenţa lui mai exersată, mai sensibilizată la idei, Wiessmann îi sesizează paradoxul sufletesc: „Orice femeie care iubeşte un bărbat fuge de el, ca să rămână în amintirea lui ca o apariţie luminoasă. Domnisoara Otilia trebuie sa fie o fata foarte inteligenta”. Desi usor exaltata, afirmatia este indreptatita pentru ca personajul sintetizeaza tot atata sentiment cat si ratiune. In timp ce Felix de-abia descopera lumea, Otilia are deja o conceptie bine definita despre viata. Ciudat, dar întru totul verosimil în această ordine de idei, este că „eliberarea” tânărului de sub puterea unei imagini (imaginea onirică a Otiliei) se produce prin substituirea acesteia prin alta. Întâlnindu-şi peste ani rivalul vârstnic, dar norocos, acesta „scoase din buzunar o fotografie care înfăţişa o doamnă foarte picantă, gen actriţă întreţinută, şi un bărbat exotic, cu floare la butonieră. Fotografia era făcută la Buenos Aires”.
